Incident aerian în Republica Moldova: zborul lui Zelenski, întârziat după o alertă de dronă
Zborul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski dinspre Republica Moldova către Norvegia a fost amânat miercuri, după ce autoritățile de la Chișinău au închis spațiul aerian în urma unei alerte privind prezența unei drone rusești.
Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat ulterior că aeronava a fost „aproape lovită” în timpul decolării, subliniind pericolul constant cu care se confruntă liderul de la Kiev.
Spațiul aerian, închis pentru protecția aeronavelor
Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului moldovean, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis în după-amiaza zilei de 8 septembrie, după ora 16.30, în urma depistării unei drone venită dinspre Ucraina.
Decizia a fost luată pentru protecția aeronavelor aflate în acel moment în spațiul aerian al țării, măsura cauzând întârzierea a trei nave la decolare și a patru la aterizare.
Drona a explodat la sol, la circa 160 de kilometri de Chișinău
Oficialul moldovean a precizat că, după ora 17.20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani, la circa 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău.
Ulterior, restricțiile de zbor au fost ridicate, iar avionul președintelui ucrainean a putut decola cu întârziere. Zelenski a ajuns la Oslo marți seara pentru a participa miercuri la funeraliile regelui Harald al V-lea, urmând ca ulterior să se deplaseze în Canada.
Premierul norvegian: „Aceasta este realitatea în care trăiește el”
Comentând incidentul, premierul Norvegiei a subliniat gravitatea situației într-o declarație pentru televiziunea publică norvegiană NRK, potrivit AFP.
„Avionul său aproape că a fost lovit de o dronă, în timp ce decola în (Republica) Moldova. Aceasta este realitatea în care trăiește el”, a afirmat premierul norvegian.
Incursiuni aeriene repetate în regiune
Acest incident se înscrie într-un șir de incursiuni aeriene recente care au tensionat regiunea. Marți, două drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Moldovei. Una a aterizat într-un câmp situat la nord de Capitală, provocând un incendiu, în timp ce a doua și-a continuat zborul în spațiul aerian al României.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunțat incursiunile dronelor ca fiind o „amenințare gravă la adresa vieții oamenilor”. Ea a condamnat ferm și un atac cu drone rusești asupra unui punct de trecere a frontierei cu Ucraina, în urma căruia și-au pierdut viața doi cetățeni ucraineni, iar alți doi au fost răniți, printre care un cetățean moldovean.